Eu cred ca viata cu pompa și cu dexcom este mai buna, aceste dispozitive te ajuta foarte mult când practici un sport deoarece poți monitoriza glicemia tot timpul și poți face corectii atunci când este nevoie, noaptea nu trebuie sa ma mai trezesc să-mi masor glicemia. Cu ajutorul Dexcomului pot evita hipoglicemiile, și cu pompa pot face mai multe corectii. Când nu aveam pompa nu făceam corectii când era nevoie preferam sa stau pe glicemii mari decât sa ma mai înțep. Dacă ar trebui sa renunț la unul dintre dispozitive as renunța la dexcom nu la pompa !

Cum s-a schimbat viata noastra de cand avem si pompa si senzorul de glicemie ? Nici nu am cuvinte, suntem foarte fericiti ca Stefan beneficiaza de aceste "minunatii".Viata noastra s-a schimbat radical la aflarea diagnosticului dar acum cu pompa si cu dexcomul avem mai multa libertate, reusim sa gestionam diabetul mult mai usor,Stefan poate dormi mai mult cand nu merge la scoala,corectiile le facem noaptea fara ca Stefan sa trebuiasca sa se trezeasca, suntem fff multumiti de ambele !

Dexcomul...un prieten cu adevarat. In primul rand mi-a adus noptile odihnitoare...imi amintesc cum ma trezeam disperata sa iau o glicemie din deget, iar secundele alea pareau o eternitate nemiloasa cu bataile inimii mele... Apoi ne-a redat libertatea; ne-a dat curaj sa facem corectii si ne-a ajutat sa mai iesim putin din rigoarea orelor si carbohidratilor. Desi nu eu il port, pe mine m-a ajutat cel mai mult! M-a desprins de gardul scolii patru ore pe zi si m-a ajutat sa-mi inteleg mai mult copilul.

“E un vis urat din care ma voi trezi maine” a fost in capul meu din momentul in care am ajuns la spital cu glicemie 590, pana cand i-am facut prima injectie, cateva zile mai tarziu.

Nu puteam sa cred ca tocmai copilului meu perfect i se intampla asta, el care nu avusese nicio problema mai serioasa in cei 2 ani si jumatate de viata. Eram convinsa ca diagnosticul e gresit, ca e o neintelegere ce se va rezolva ca unul din cazurile miraculoase pe care le mai vezi pe Discovery. Cum sa ai diabet la 2 ani? Cum adica sa depinda viata copilului meu de insulina? Daca vine un razboi, eu de unde cumpar insulina?.. Toate gandurile astea se impleteau cu refuzul categoric de a accepta ca puiul meu are o problema…. Pana cand i-am facut prima injectie. N-am plans. N-am tremurat. M-a trezit la realitate. Nu era un vis, nu se schimba diagnosticul, nu puteam sa sterg ultimile zile – copilul meu avea nevoie de mine. Punct.